Propunerile făcute de Ministrul Justiției: Crin Bologa, șef DNA, Giorgiana Hosu, șef DIICOT, Gabriela Scutea, procuror general / Mesajul lui Cătălin Predoiu pentru procurori: Relansați combaterea infracționalității

Propunerile făcute de Ministrul Justiției: Crin Bologa, șef DNA, Giorgiana Hosu, șef DIICOT, Gabriela Scutea, procuror general / Mesajul lui Cătălin Predoiu pentru procurori: Relansați combaterea infracționalității
Publicat: 21/01/2020, 12:12

UPDATE 12:11 Scutea, propunerea pentru șefia PG: Sunt o legalistă. Primul pas este să conving CSM pentru aviz

Gabriela Scutea, alegerea ministrului Justiției pentru funcția de procuror general al României, nu a fost surprinsă de această posibilă numire, subliniind că următorul pas este acela de a convinge CSM pentru a i se acorda avizul necesar ocupării acestei funcții, scrie Monitorul Justiției.

„M-am înscris în această cursă pentru că am mai candidat și înainte, având încrederea că pot prezenta un profil adecvat. Ca atuu-uri, sunt o legalistă, am mai ocupat funcții importante la vârful Parchetului Înaltei Curți, am experiență de management. Deși am 24 de ani vechime în magistratură, îmi fac și acum datoria cu pasiune. Primul pas care urmează după această nominalizare este să conving CSM pentru emiterea avizului!”, a declarat Gabriela Scutea pentru Monitorul Justiției.

Ministrul Cătălin Predoiu a anunțat, marți, că Gabriela Scutea este propunerea pentru ocuparea funcției de procuror general al României. Propunerea va merge la CSM pentru aviz consultativ.

„Cea mai solidă prestație și cel mai solid dosar depus. O prestație pertinentă și plină de hotărâri. Este un procuror care nu prezintă necunoscute. A fost cel mai bun proiect din cele prezentate”, a spus ministrul Justiției.

UPDATE 11:01Ministrul Justiției, mesaj pentru procurorii șefi propuși: Relansați combaterea infracționalității

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a transmis, marți, după anunțarea propunerilor pentru șefia parchetelor, un mesaj către cei care ar putea deveni șefi ai PG, DNA și DIICOT, solicitându-le să relanseze „combaterea energică și eficientă a tuturor formelor de infracționalitate”.

Ministrul Cătălin Predoiu a anunțat, marți, că Gabriela Scutea este propunerea sa pentru ocuparea funcției de procuror general al României. În ceea ce privește DNA și DIICOT propunerile sunt procurorii Crin Bologa, respectiv Giorgiana Hosu.

Citește continuarea…

UPDATE 11:01 Cine este Gabriela Scutea, propunerea Ministerului Justiției pentru șefia Parchetului General

Gabriela Scutea, propunerea Ministerului Justiției pentru funcția de procuror general, a fost adjuncta Laurei Codruța Kovesi atunci când era procuror general și a deținut și postul de reprezentant al Ministerului Justiției pentru relația cu Comisia Europeană privind măsurile din MCV.

Citiți continuarea…

UPDATE 10:46 Cine este Giorgiana Hosu, propunerea Ministerului Justiției pentru șefia DIICOT

Giorgiana Hosu, propunerea Ministerului Justiției pentru funcția de procuror-șef al DIICOT, deține în prezent funcția de adjunct al Direcției și a intrat în atenția publică odată cu cazul Caracal, de care s-a ocupat. Hosu are peste 20 de ani de experiență.

Citiți continuarea…

UPDATE 10:36 Ministrul Cătălin Predoiu a anunțat, marți, că Gabriela Scutea este propunerea pentru ocuparea funcției de procuror general al României. Propunerea va merge la CSM pentru aviz consultativ

„Cea mai solidă prestație și cel mai solid dosar depus. o prestație pertinentă și plină de hotărâri. Este un procuror care nu prezintă necunoscute. A fost cel mai bun proiect din cele prezentate”, a spus ministrul Justiției.

Cătălin Predoiu a mai anunțat că Gabriela Scutea a prezentat cel mai bun plan de management și că este un procuror care cunoaște bine MCV.

UPDATE 10:25 Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat, marți, care sunt propunerile sale pentru șefia DNA și DIICOT, fiind vorba despre procurorii Crin Bologa, respectiv Giorgiana Hosu

În cadrul unei declarații de presă, ministrul a precizat că propunerea sa pentru șefia Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Crin Bologa, cunoaște foarte bine această unitate de parchet. Mai mult, Predoiu a spus despre Bologa că a prezentat, în cadrul interviurilor, un „proiect de management complet, cu soluții aplicate”, subliniind că este de părere că „aduce garanția că lupta anticorupție va continua energic”.

„Domnul procuror Crin Bologa cunoaște DNA, a lucrat în DNA și nu a avut nicio intersecție cu pasivele DNA. A prezentat un proiect de management complet, concret, cu soluții aplicate. A fost impresionantă, puternică și impresionantă în același timp. Aduce garanția că lupta anticorupție va continua energic, în condiții de deplin respect a drepturilor și garanțiilor procesuale”, a declarat Predoiu.

Pe de altă parte, șeful Justiției a spus despre propunerea sa la conducerea DIICOT, Giorgiana Hosu, că stăpânește cel mai bine „dimensiunile anchetelor transfrontaliere”.

„DIICOT prezintă particularitatea anchetelor tranfrontaliere și prin aceasta a cooperării interinstituționale interne și externe. Doamna procuror Giorgiana Hosu stăpânește cel mai bine aceste dimensiuni. Proiectul de management a fost comprehensiv și prestația echilibrată, susținută de o cunoaștere panoramică a problemelor și activității DIICOT”, a mai spus sursa menționată.

Propunerile vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii, care va emite un aviz în acest caz. Ulterior, președintele Klaus Iohannis va decide dacă va semna decretele de numire în funcție a procurorilor șefi ai DNA și DIICOT.

Crin Nicu Bologa este procuror în Sălaj. Acesta a deținut funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj. Potrivit declarației sale de avere, procurorul are 7 terenuri în Sălaj. Cluj-Napoca și Constanța. În Cluj-Napoca sunt două apartamente și în Zalău o casă de locuit.

Giorgiana Hosu este procuror-șef adjunct al DIICOT. Procurorul are peste 20 de ani vechime, ea activând ca adjunct al DIICOT în perioada 2013-2015, după ce, anterior a condus vreme de cinci ani Serviciul de combatere a macrocriminalității economico-financiare al instituției. După ce Alina Bica și-a dat demisia în 2015 din funcția de procuror-șef al instituției, Giorgiana Hosu a preluat interimatul instituției. Hosu se ocupă de dosarul crimelor din Caracal.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal